STADIOANE ROMANIA

SALI DE SPORT DIN ROMANIA

joi, 10 decembrie 2009

Stadionul "Ion Moina", Cluj-Napoca




Viitorul stadion "Ion Moina"

Comisia de licitaţie a Consiliului Judeţean Cluj a stabilit câştigătorul licitaţiei de proiectare a noului stadion "Ion Moina". Peste 3 luni, UTCN va prezenta proiectul noului stadion până în faza de autorizaţie de construire. Specialiştii UTCN au estimată că realizarea stadionului şi a complexului de cantonament de la Jucu costă 30-35 de milioane de euro. Aceeaşi specialişti susţin că în 2-3 ani noul stadion ar putea fi construit. "Banii pentru realizarea stadionului şi a complexului de la Jucu vor veni de la Consiliul Judeţean, de la Guvern, am vorbit cu premierul Tăriceanu şi s-a arătat dispus să suporte o anumită parte a cheltuielilor, şi de la posibili investitori interesaţi", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Marius Nicoară. În special stadionul va fi folosit de către echipa UNiversităţii Cluj, însă oficialii CJ susţin că stadionul este al "tuturor clujenilor".

Tribune acoperite
Planurile UTCN au fost alese pentru "arhitectura deosebită, futuristă" pe care o prezntă, a explicat preşedintele comsiei de licitaţie, Dan Canta. Acesta a precizat că stadionul va rămâne pe actuala locaţie, însă poziţia va fi modificată cu 15 grade, pentru ca spaţiul să fie folosit la maxim. Structura noului stadion va avea trei componente: zona tribunelor, stuctura de rezistenţă şi copertina. Tribunele vor fi realizate din beton şi vor oferi o capacitate de 30.000 de locuri la standardele FIFA şi UEFA. "În zona de sub tribune vor fi amenajate în special spaţii pentru actualele cluburi sportive care îşi desfăşoară activitatea în stadion. Pe lângă acestea, se vor amenaja şi spaţii comerciale şi spaţii de întreţinere", a declarat Canta. Partea a doua a stadionului va fi formată dintr-o structură de metal formată din grinzi care vor avea ca bază de susţinere nişte stâlpi mari de beton. Scopul acestei structuri metalice este de a susţine copertina. "Noul stadion va fi acoperit în zona tribunelor, pe o lungime de 30 de metri, cu o copertină. Spre exterior copertina, fabricată din tablă cutată, va fi opacă. Partea interioară a copertinei, pe o lungime de 10 metri, va fi realizată din policarbonat transparent", a explicat pentru clujeanul.ro, prorectorul UTCN, Mircea Petrina.

Gazon încălzit şi parking subteran
În ceea ce priveşte gazonul acesta va fi înlocuit în totalitate. "Gazonul va fi natural, însă spre deosebire de vechiul gazon, cel nou va fi încălzit pentru a permite desfăşurarea meciurilor pe orice timp de vreme. Totodată, gazonul va fi drenat foarte bine pentru a nu fi probleme în zilele ploioase", a menţionat Canta.Reprezentantul UTCN a explicat cum se poate reliza încălzirea gazonului: "Încălzirea se paote realiza prin amplsarea unor tuburi care să trimită la suprafaţă prin nişte pompe agent care încălzeşte. În multe locuri se costruiesc nişte dispozitive care produc căldură, care sunt folosite la încălzirea gazonului, iar pe de altă parte, produc, aer rece, care e folosit pentru un pationar, care de obicei este amplasat în apropiere". În ceea ce priveşte gazonul Mircea Petrina a mai susţinut că , deşi nu este prevăzut în plan, în subteran se poate amenaja fără probleme un parking. "Este o soluţie pe care eu mi-o imaginez în condiţiile în care vrem un oraş aerisit. În multe locuri s-a procedat astfel", a mai spus Petrina.

Hotel cu acces la tribuna oficială
Proiectul UTCN prevede, în zona tribunei oficiale, unde momentan este o parcare de camioane, realizarea unui hotel cu 8 niveluri. "Până la nivelul tribunei se vor amenaja spaţiile adminsitrative şi cele necesare defăşurării activităţilor sportive, birouri administrative, un centru de presă cu toate dotările, vestiare etc. Se va amenaja chiar şi un loc unde să fie ţinuţi huliganii, o mică "sală de detenţie", a susţinut Canta. Acesta a mai arătat că hotelul va avea 50 de camere şi va oferi şi posibilitatea organizării de evenimente şi conferinţe. În ceea ce priveşte calificativul de calitate al hotelului Canta a susţinut că a fost aleasă a doua treapt' de calitate conform standardelor FIFA şi UEFA, echivalentul în cazul hotelurilor normale a 5 stele. Hotelul va avea o pasarelă pentru acces la stadion prin tribuna oficială. Partea de cazare a hotelului va avea o destinaţie generală.

Parking subteran sub actualul teren de zgură
Pe zona actualului teren de zgură şi zona virană va fi amenajat un parking subteran cu un nivel, de 1.500 de locuri de parcare. Pistă de altletism care, momentan, înconjoară terenul de pe "Ion Moina", va fi mutată pe terenul de zgură şi va fi dotată cu o tribună din metal. În centrul pistei va răme un teren de antrenament.

Ecran ca pe Wembley
Canta a mai menţionat că a fost luată în considerare dotarea cu o tabelă de marcaj nocturnă, ecran LCD de mari dimensiuni, toate la standardele cele mai ridicate.

Poze cu viitorul stadion













Lucrările la stadionul Ion Moina continuă şi în noiembrie

Lucrările la stadionul municipal continuă în ciuda anotimpului rece care s-a instalat deja la Cluj. Consorţiul câştigător format din societăţile de construcţii ACI Cluj, Transilvania Construcţii, Con-A Sibiu, Das Engeneering, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Dică şi Ţigănaş, Bogart şi Grup 4 Instalaţii a început lucrările în 15 iulie, odată cu semnarea contractului cu Consiliul Judeţean. Lucrările urmează să fie finalizate în doi ani şi vor costa 115.548.480 lei, fără TVA.
La începutul lunii noiembrie la tribuna I a viitorului stadion se continuă betonarea fundaţiilor izolate şi a cuzineţilor la stâlpi, se finalizează betonarea fundaţiilor continue sub elevaţii şi sunt turnaţi 52 de piloţi din beton armat în zona de legătură cu turnul multifuncţional.La tribuna II sunt turnate 82 de fundaţii izolate, sunt betonate fundaţiile continue sub elevaţii şi s-au realizat cofrări şi armări de cuzineţi şi stâlpi în diferite axe în vederea betonării acestora. Au fost, de asemenea, montate carcase-armături pentru stâlpi în diferite axe în vederea cofrării şi betonării împreună cu diafragmele. În privinţa Peluzei I sunt betonate diafragmele din mai multe axe, continuă cofrarea pentru betonare în celelalte axe, sunt betonaţi 30 de stâlpi şi 27 sunt armaţi în vederea betonării, sunt betonate mai multe câmpuri de pardoseală şi se efectuează umpluturi de pământ şi compactări în vederea turnării stratului de beton de egalizare în pardoseala în câmpul median al peluzei.
În ceea ce priveşte cea de-a doua peluză, se continuă lucrările de cofrare a plăcii la cota 0,00 m, se realizează în continuare armări grinzi în axele longitudinale şi se realizează armături pentru stâlpi



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu