STADIOANE ROMANIA

SALI DE SPORT DIN ROMANIA

miercuri, 30 decembrie 2009

Bucureşti: Stadionul Lia Manoliu va fi gata peste un an

Lucrările la Stadionul Naţional Lia Manoliu sunt finalizate în prezent, în proporţie de 70%, a apreciat ieri primarul Capitalei, Sorin Oprescu.
Tot el a spus că, dacă vremea va fi favorabilă, construcţia va fi inaugurată în luna decembrie a lui 2010. În urma vizitei făcute ieri la stadion, edilul-şef le-a cerut din nou constructorilor să ia în calcul realizarea unor locuri de parcare suplimentare. „Aş vrea să ne întâlnim după sărbători cu proiectanţii, să vedem ce parcări putem să facem în partea de vest a stadionului, pentru că din 10 români care vin la meci, doi vin obligatoriu cu maşina “, a declarat Oprescu.

Directorul executiv al firmei constructoare, Ştefan Monuş, a prezentat în premieră şi macheta stadionului, ocazie cu care a arătat că acoperişul metalic va avea o greutate de 2.000 de tone, din care numai cubul video va avea 40 de tone.
Investiţie de peste 411 milioane lei
Noua structură a stadionului, după încheierea procesului de modernizare început în decembrie 2007, va include două subsoluri din care unul pentru vestiare, iar celălalt pentru presă, loja pentru VIP-uri la etajul I, gradene pentru presă şi spaţii comerciale la etajul II, precum şi gradene-balcon pentru cabinele crainicilor de la radio şi televiziuni sau regii tehnice la etajul III. Înlocuirea stadionului cu o Arenă Naţională reprezintă o investiţie de peste 411 milioane lei, fără TVA, finanţarea execuţiei lucrărilor fiind suportată de Primăria Municipiului Bucureşti şi Guvernul României.
articol(15.12.09):www.adevarul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu