vineri, 5 februarie 2010

“Cluj Arena”, noua denumire a arenei "Ion Moina"?

Pentru că nu va avea capacitatea financiară să întreţină noul stadion din bani publici, administraţia judeţeană caută un manager privat.
Stadionul "Ion Moina" ar putea deveni "Cluj Arena", dar pentru schimbarea numelui se doreşte consultarea publicului. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Alin Tişe, a precizat că, după ce se vor finaliza lucrările, va organiza chiar şi un concurs în sensul acesta. Mai mult, Tişe a anunţat că noul complex sportiv ar urma să fie gestionat de un manager privat.
CJ nu va avea posibilitatea să întreţină un astfel de obiectiv, prin urmare va coopta un partener privat care să scoată profit din organizarea de evenimente, concerte, competiţii sportive etc. Doar cluburile la care şi statul este acţionar se vor putea bucura în continuare de un tratament special atunci când vor folosi stadionul.
Administraţia judeţeană are deja conturat un "plan de bătaie" cu privire la modul în care ar urma să funcţioneze noul stadion municipal. în primul rând, se doreşte schimbarea denumirii arenei.

Preşedintele CJ, Alin Tişe, apreciază că, de vreme ce stadionul va fi unul complet nou, iar vechiul "Ion Moina" nu mai există, i se pare firesc ca acesta să primească şi un nume nou.
"M-am gândit eu să fie «Cluj Arena» pentru că vorbim despre un stadion al judeţului, dar şi pentru că ar fi o denumire uşor de reţinut, după modelul «Allianz Arena», iar în cazul unor competiţii importante este bine ca un stadion să aibă o denumire bine ţintită, care să reflecte şi oraşul, dar care în acelaşi timp să fie şi uşor de ţinut minte. Asta nu înseamnă că e obligatoriu să ne oprim la această variantă. Chiar vreau ca şi publicul să participe cu idei. Cel mai probabil vom organiza un concurs, vom întreba mass-media şi chiar şi mediul economic. Cine ştie, poate vreun investitor ne va da bani numai pentru ca stadionul să-i poarte numele. Vom vedea cum vom proceda, imediat ce se vor încheia lucările", a spus Tişe.
CJ face îşi face planuri şi în legătură cu administrarea noului stadion. Costurile vor fi imense, apreciază Tişe, şi - ca atare - se doreşte încheierea unui parteneriat cu o societate privată. "Clar vom avea un manager privat, pentru că noi nu avem cum să asigurăm fonduri pentru întreţinerea unui asemenea obiectiv. Nici cu vechiul stadion nu ne-a fost tocmai uşor, dar acum costurile vor fi infinit mai mari. Pentru că vom vorbi de un cu totul alt gazon, alte spaţii, alte necesităţi. Dacă l-am da regiei noastre (RAADPP - n.red.), nici personalul nu ne-ar ajunge. Ar trebui să angajăm cel puţin vreo 50 de persoane, ceea ce oricum ar fi imposibil, pentru că toate posturile sunt blocate. Apoi, ar trebui maşini de gazon, care, de asemenea, ar costa imens", a explicat Tişe. Acesta a afirmat că va căuta un manager privat care să se ocupe de amortizarea investiţiei, tocmai pentru ca CJ să nu mai cheltuiască bani în plus.
"Suntem pregătiţi să investim atâţia bani în construcţia stadionului tocmai pentru ca pe viitor acest obiectiv să ne aducă banii înapoi. Numai un specialist va şti cum să organizeze evenimente de anvergură, concerte, competiţii sportive, tot ce va fi necesar pentru a asigura veniturile necesare atât pentru întreţinerea arenei, cât şi pentru profitul nostru", a spus Tişe.
Preşedintele CJ a explicat că de un statut special se vor putea bucura acele cluburi la care statul este acţionar. "Toată lumea va plăti chirie pentru a folosi stadionul. Sunt câteva cluburi care au acţionariat de stat, cum e clubul de haltere, culturism, chiar şi clubul Universitatea Cluj. Evident că pentru ele vom percepe taxe diferite, care să nu le pună activitatea în dificultate. Regulamentul va fi stabilit după ce se va finaliza stadionul şi după ce vom încheia parteneriatul cu un manager potrivit", a încheiat Alin Tişe.
Sursa ziuadecj.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu